Domnul Trandafir din nou pe ecran

Am privit cu totii lumea prin ferestrele ochilor invatatorilor nostri. Si lumea era minunata pe atunci. Apoi am crescut si pe sticla vremii au aparut din neant povestile adevarate si crunte pe care ni le servea realitatea prin ferestrele deschise catre lume de televiziune. Am trait alaturi emotia libertatii, in direct la TVR in decembrie 89 si copil fiind imi aduc aminte cum am plecat sa pun flori la mormintele celor impuscati in direct. Cat am plans atunci cu sufletul meu de adolescent. Cati adolescenti ca mine erau atunci la mormintele acelea plangand alaturi de mame si de frati, scrijelind in inima nume tinere scrise pe cruci de eroi. Am regasit aceste imagini cautand in grila de programe emisiunea Dl. Trandafir. L-am vazut pe Caramitru emotionat si pierdut in fata ecranului ca un evadat. Si am lacrimat a amintire. Apoi am cautat emisiuni de suflet purtata de o geana de speranta : televiziunea romanilor a ramas credincioasa lor, reflectand realitatea asa cum e ea zi de zi nepartinitoare intr-un efort de ADEVAR. Am regasit Memorialul Durerii, dar si Dale lui Mitica, filme si documentare interesante, alaturi de stiri si multe alte emisiuni cu politica si despre politica. Cautam in grila de programe emisiunea la care fusesem invitata nestiind ca aceasta emisiune exista. O cautam cu emotia unui explorator aterizat pe un taram necunoscut, parca redescoperind minunea si gustul libertatii si adevarului : o emisiune dedicata dascalilor acestui neam pe un post public. Cautand , atenuam circumstantele fiecarui titlu cu iz de violenta sau de ieftina publicitate electorala ca si cand urma sa gasesc diamantul din adancul minei pus special acolo pentru a fi gasit. Apoi am aflat ca emisiunea se difuza de 7 luni deja si mi-a parut rau ca pierdusem cele 27 de editii de dinaintea celei la care fusesem invitata, promitandu-mi ca voi avea grija sa afle toti cunoscutii mei de Dl Trandafir al zilelor noastre tinand in minte vestea asta buna sus ca pe un trofeu. Imi imaginam deja colegii prafuiti de colbul navetei dar cu sclipirile vii in ochi bucurandu-se de vestea ce le-o voi da. Si, desi am mai cautat emisiuni asemanatoare ... cu parere de rau nu am gasit. O intrebare mica a incoltit atunci : Cum de in mijlocul evenimentelor legate de scoala , de educatie, de devenirea neamului romanesc se gasesc numai doua ore in grila de programe a TVR pentru o invitatie la o masa rotunda pe tema scolii? Am alungat intrebarea si m-am pregatit de drum....
Constanta Bucuresti....
Ajunsa in curtea TVR am incercat sa imi inchipui ricoseurile mortii inainte de Craciunul din 89 si nu am reusit decat sa aud in suflet din nou vocea mangaiata a lui Vali Sterian cantand colindele inceputului libertatii noastre... si pe micul Gavroche bucurestean purtand insufletit poate de povestile invatatoarei sale steagul romanesc. Am trecut pe lista de subiecte de discutat la clasa aceasta uimire. Fericire si recunostinta. De foarte putine ori in viata am avut ocazia unei astfel de impresii. Dupa ce am trecut pe la machiaj , am aflat ca .. e ultima editie. Nici nu apucasem sa fac cunostinta cu realizatorul. Dar l-am ghicit dupa glas, si dupa lucirea din ochi. Zambea profesionist obisnuit cu aceasta viata in lumina reflectoarelor. Stia ca viata unei emisiuni este limitata, ca ea depinde de cifrele din statistici, de intreresele de comunicare de moment, de cate si mai cate. O umbra oarecare de tristete ( desi o trata cu umor) a trecut rapid prin fluturarea ochilor. S-a prezentat. Ne-a explicat logica demersului media in cazul emisiunii Dl Trandafir. As fi vrut sa ii spun despre descoperirile pe care le facusem in cautarea mea pe web , dar timpul nu mi-a permis. Iar vestea cea proasta a finalului a declansat in mintea mea zumzetul unei strategii viitoare: daca viata unei emisiuni in televiziunea publica depinde de rating atunci e cazul sa il facem. Cati invatatori suntem oare in aceasta tara ? 70 000 ? cati parinti avem la clasa? 140 000 ? Cati copii? Cati bunici ? cate matusi? De cate persoane ar fi nevoie sa se uite in acelasi timp la aceasta emisiune pentru ca ea sa aiba RATING-ul suficient si necesar pastrarii ei in grila? MA imaginam scriind mesaje si trimitand e-mailuri colective .

Bucuresti... Constanta.

Masina zbura pe sosea. Apoi s-a facut liniste. A pus o frana brusca, la un pas de coliziune. Prin minte mi-au trecut ferestrele spre lume deschise in ochii copiilor mei. La un pas de moarte. Cate vieti am atins oare eu, o simpla invatatoare dintr-un port la o mare pe aceasta planeta? Cati dintre ei si-ar aduce aminte ? Cate vieti atingem noi invatatorii pana sa ne stingem? Cate ore dedicam oamenilor in scurta si ne- procentuala noastra viata ? Cum se pot cuantifica toate acestea? Cat meritam din atentia Romaniei pe sticla platita din banii publici? Mai putin decat cei de profesie criminali, hoti sau politicieni? Cu siguranta. Si de saptamana aceasta NIMIC. Cele doua ore pe saptamana dedicate scolii si dascalilor ei au fost scoase din grila. Domnul Trandafir a mai murit o data. Libertatea ne permite sa difuzam la nesfarsit povestile care fac rating in acelasi cerc vicios al pacatelor omenesti.

Cate argumente ar trebui aduse pentru a relua o emisiune cu si despre scoala romaneasca facuta cu eleganta si distinctia unor profesionisti asa cum s-a dovedit a fi echipa D-lui Banuta ? Fara fuga dupa senzational, cu dreptul la opinie petcetluit cu sangele eroilor murind in direct la TVR in 89? Ratingul se rezolva , facem noi invatatorii o campanie publica de proportii, gratuit. Va fi insa oare de ajuns?

Domnule Trandafir, toti aceia al caror suflet a fost atins de parfumul blandetii domniei tale te vor inapoi pe ecran !