Dizolvarea Parlamentului Romaniei

Semnează acum
petition image

Întrucât conform Constituției României, poporul își exercită suveranitatea atât prin reprezentanții aleși în Parlament, cât și direct, prin referendum, Parlamentul este obligat să acționeze în sensul dat de rezultatul înregistrat. Pentru trecerea la Parlament unicameral este necesară modificarea Constituției, procedură care se validează printr-un alt referendum. Reducerea numărului de parlamentari se face prin lege organică, inițiată și adoptată în Parlament și promulgată de șeful statului.

Ca răspuns la apelul la referendum făcut de președintele Traian Băsescu, Partidul Național Liberal a introdus în 2009 un proiect de lege care ar fi redus numărul de parlamentari la un total de 316 de reprezentanți - 99 de senatori și 217 de deputați.[5] Proiectul a rămas fără efect.

După referendum, de la 471, numărul de parlamentari români, nelimitat prin vreo lege, a continuat să crească prin efectele redistribuirii de scaune parlamentare de la alegeri. În iulie 2015, numărul de parlamentari din România era de 588! Nici după aproape 6 ani de la referendum nu erau semne că parlamentarii ar dori să aplice voința poporului, conform Constituției României.

 

*sursa: WikiPedia

Semnează petiția
SAU

Dacă aveți deja un cont autentificați-vă, altfel creați un cont gratuit și apoi semnați petiția completând câmpurile de mai jos.
Emailul și parola vor fi datele contului dumneavoastră, veți putea semna alte petiții după autentificare.

Confidențialitate în motoarele de căutare? Poți folosi un pseudonim:

Atenție, adresa de email pe care o furnizați trebuie să fie validă pentru a valida semnătura, altfel aceasta va fi ștearsă.

Confirm înregistrarea și sunt de acord cu Utilizarea și Limitările Serviciilor
Confirm că am citit Politica de Confidențialitate
Sunt de acord cu Procesarea Datelor Personale
Comentarii
Semnează petiția
SAU

Dacă aveți deja un cont autentificați-vă

Confirm înregistrarea și sunt de acord cu Utilizarea și Limitările Serviciilor
Confirm că am citit Politica de Confidențialitate
Sunt de acord cu Procesarea Datelor Personale
Obiectiv
1 semnături
Obiectiv: 100,000
Ultimele semnături
1. Diana Albisteanu | Subscriu aceasta petitie
0. Dan Munteanu | Subscriu aceasta petitie
vezi toate semnăturile »
Informații
În: -
Destinatarul petiției:
Presedintele Romaniei
Etichete
Fără etichete
Coduri de încorporare
link direct
link pentru html
link pentru forum fără titlu
link pentru forum cu titlu
728×90
468×60
336×280
125×125